Există 3 prejudecăți cu privire la Psiholog/Psihoterapeut și la psihoterapie:

  1. Numai persoanele cu probleme grave merg la psiholog: ‘’ Eu nu sunt nebun, de ce să mă duc la psiholog?’’.
  1. În ședințele de psihoterapie se discută despre trecut și despre traumele copilăriei.
  1. Psihoterapia nu este orientată către rezultate concrete și către viitor.

Experiența mi-a demonstrat că toate cele trei prejudecăți sunt false: 

  1. Persoanele cu care am lucrat și lucrez nu sunt deloc nebune, ba mai mult, apelează la terapie deoarece conștientizează că anumite probleme nu pot fi rezolvate doar cu ajutorul familiei sau al prietenilor, fie că este vorba de aspecte ce țin de sfera profesională sau de cea personală. Sunt oameni normali și autentici care cer un suport specializat, atunci când situația impune acest lucru.
  1. Un psiholog care te respectă va discuta cu tine despre problematica ta actuală și nu va căuta cu orice preț să discute despre trecut, cu toate că acesta este luat în calcul pentru simplu motiv că este parte integrantă din tine și din viața ta.
  1. Munca unui psiholog profesionist este orientată către rezultate concrete și cuantificabile în timp. Demersul psihologului este “aici și acum”, cu obiective ce se reflectă în viitor. Însă pentru aceasta este nevoie și de participarea celui care beneficiază de acest demers și de implicarea sa totală.

Consider că a merge la psiholog atunci când nu sunt probleme evidente, reprezintă echivalentul unui detartraj sau a unui control medical de rutină. Este o chestiune de igienă personală și atâta timp cât avem grijă de corpul nostru, de ce să nu avem grijă și de gândurile, sufletul și mintea noastră. Cu atât mai mult cu cât fără acestea nici corpul nu poate funcționa la capacitate maximă.

Vă propun să faceți un bilanț și să vă întrebați cum ar fi viața de zi cu zi dacă ați elibera parte din gândurile, emoțiile, supărările, frustrările acumulate. Cum ar fi dacă cineva vă acordă suport, încredere, vă încurajează să perseverați pentru a vă atinge obiectivele, vă arată că anumite reacții sunt absolut normale și vă acompaniază în clarificarea ideilor.

Prin ședințele de terapie sau prin cele de dezvoltare personală puteți să vă eliberați de anumite somatizări, să vă descoperiți potențialul, să relaționați mai bine cu ceilalți, să faceți un pas important în carieră, să vă alegeți partenerul de viață potrivit, să deveniți o persoană cu încredere în sine, să depășiți eficient perioadele dificile, să faceți față schimbărilor.

listlistlist

Psihoterapia reprezintă un proces ce analizează prin diverse tehnici trăirile, emoțiile, sentimentele, gândurile, istoricul de viață și conținuturile psihologice, scopul fiind diminuarea suferinței, a nemulțumirilor, optimizarea stilului de viață și a relațiilor interpersonale, înțelegerea propriei persoane cât și a reacțiilor.

Dincolo de vorbe și definiții, Psihoterapia este o ”relație” care are la bază încrederea reciprocă, o relație în care psihoterapeutul te acompaniază către redescoperirea de Sine.

Psihoterapia analitică (Analiza jungiană) a fost elaborată de C.G. Jung și explorează cele două componente majore ale psihicului uman: conștientul și inconștientul.

Este o formă specializată de psihoterapie ce oferă un model complex de înțelegere a psihicului uman. Abordarea este dinamică, căci atât psihoterapeutul cât și Tu, lucrați împreună la creșterea gradului de conștientizare a proceselor psihice. Scopul general este creșterea autonomiei, a capacității de relaționare și mai ales a redescoperirii autenticității fiecăruia. În practică, psihoterapia reprezintă pasul către maturizare psihologică și spre conștientizarea de Sine, spre dezvoltarea personalității și spre o nouă repoziționare a valorilor.

Ședințele de psihoterapie sunt structurate în funcție de nevoile fiecăruia, iar ele creează cadrul în care psihoterapeutul este obiectiv și nu judecă, indiferent de problemele sau gândurile cu care te confrunți.

Ce fac ca și psihoterapeut? Te ajut să găsești răspunsuri la conflictele tale și te acompaniez în a le gestiona.

Aplicabilitatea psihologiei analitice este foarte largă, de aceea oricine poate beneficia de rezultatele sale: copii, adolescenți, adulți, seniori. Persoane în suferință, în blocaj, persoane care doresc să se descopere.

Recomand psihoterapia pentru orice fel de probleme care survin în mediul profesional sau personal:

  • Stres, anxietate, stare de panică
  • Probleme de relaționare în cuplu
  • Probleme de relaționare în mediul profesional
  • Irascibilitate, insomnii
  • Separare, divorț
  • Fobii, depresie
  • Probleme în comunicarea cu părinții sau copiii
  • Traume emoționale, pierderea unei persoane apropiate
  • Tulburări emoționale cauzate de boli
  • Sindromul Burn-out (stres cronic; oboseală cronică)

Recomand și susțin psihoterapia și pentru Dezvoltare Personală. Folosesc o abordare dinamica și umanistă, care consideră psihicul uman ca un tot unitar.

De aceea, dezvoltarea personală înseamnă dezvoltarea conștiinței și lărgirea ei, prin acceptarea acelor aspecte pe care mulți dintre noi le refulăm.

Dezvoltarea conștiinței va susține ulterior procesul de maturizare și individuare, adică procesul prin care devenim noi înșine, distincți de ceilalți dar capabili de a fi în relație cu ei.

Prin Dezvoltare Personală învățăm să trăim complet și să ne asumăm responsabilitatea alegerilor noastre. Învățăm să spunem ‘’nu’’ și să ne eliberăm de vechi obiceiuri. Câștigăm libertate în relația cu ceilalți și descoperim cine suntem și ce ne face să vibram.

Ce câștigăm prin psihoterapie:

  • Depășim o perioadă dificilă, de criză
  • Învățăm să gestionăm blocajele emoționale și stresul
  • Regăsim echilibrul în viața de cuplu
  • Ne descoperim calități și resurse personale
  • Recâștigăm echilibrul interior
  • Învățăm cum să ne purtăm cu persoanele dificile
  • Conștientizăm că nu suntem singuri atunci când pierdem pe cineva drag și aflăm cum să depășim aceste momente
  • Descoperim că viața, orice ne-ar aduce și oricât ne-ar supăra, merită trăită
  • Învățăm cum să nu ne mai învinuim, cum să echilibrăm responsabilitățile emoționale
  • Mai mult de atât, vom ști cum să tăiem ‘’cordonul ombilical’’ și cum să ne eliberăm de toate ideile învechite și de obiceiuri care, ori nu sunt ale noastre în mod autentic, ori nu ne mai sunt de folos
  • Învățăm să ne respectăm pe noi, să ne apreciem, să ne oferim dragoste, ca mai apoi să putem da toate acestea celorlalți
  • Descoperim cum să ne alegem partenerul potrivit
  • Redescoperim cum să fim buni părinți

…..și lista poate continua